Tratament pentru viermi la pasari. Mult mai mult decât documente.

Simptomele bolii găinilor laici și regulile tratamentului acestora

Boala este determinată de flagelaţi din fam. Incidenta este mai mare la porumbei.

Bolile parazitare la păsări şi importanţa cunoaşterii lor (I)

Păsările adulte sunt purtătoare de paraziţi. Evoluează în toate sistemele de exploatare a tineretului aviar. Clinic, tulburările predominant digestive apar la puii şi bobocii speciilor receptive, în vârstă de zile până la 3 luni.

Se observă : stomatită şi faringită cataralo-necrotică cu prezenţa de pseudomembrane ; ulcere ; noduli buco-esofagieni cazeoşi de mărimi variabile ; otite externe la porumbei ; sinusită la boboci ; diaree galben-verzuie, inapetenţăslăbire şi mortalitate crescută. Microscopic, se efectuează examene din marerial patologic în stare proaspătă. La cazurile suspecte, prelevarea materialului se face de pe mucoasa buco-esofagiană sau din fecale. Examenul fecalelor se face în stare proaspătă cu adaos de soluţie fiziologică, între lamă şi lamelă.

La cadavre examenul microscopic se face din raclate de la nivelul segmentelor digestive afectate sau din zonele hepatice lezionate. La puii de porumbel se constată : stomatită catarală, ulcero-necrotică, angină crupală şi noduli cazeoşi la nivelul mucoasei buco-esofagiene ; Ingluvită catarală sau nodulară ; entero-tiflită şi hepatită necrotice. La puii de curcă, găină şi la boboci se observă tratament pentru viermi la pasari entero-tiflită catarală, difteroidă tratament pentru viermi la pasari hemoragico-necrotică şi hepatită necrotică.

tratament pentru viermi la pasari

Cultural : mai dificil de realizat, este totuşi posibil pe medii selective. Materialul, prelevat de la nivelul leziunilor, se însămânţează pe bulion peptonat cu adaos de antibiotice, se termostatează la 37,5°C timp de ore, dupa care se examinează la microscop. Diagnosticul diferenţial se tratament pentru viermi la pasari face faţă de : difterovariolă ; hipovitaminoză A ; stomatite micotice ; eimerioze ; histomonoză ; spirochetoză ; colibaciloză tratament pentru viermi la pasari capilarioză.

Curativ se impune impune tratarea întregului efectiv infectat cu : Dimetridazol pulv. La porumbei, înainte de împerechere, se vor efectua tratamente profilactice cu Dimetridazol, - ppm, în furaje, 10 zile consecutiv. Actul terapeutic se va asocia cu redresarea alimentaţiei şi efectuarea dezinfecţiei adăposturilor şi a pardoselei.

La păsările adulte trenează asimptomatic. Este prezentă şi în sisteme de creştere intensivă. Îmbolnăvirile apar la pui în vârstă de luni, exprimate tratament pentru viermi la pasari prin tratament pentru viermi la pasari galbenă ca sulfulfetidă, anorexie, cianoza carunculilor, crestei şi bărbiţei, slăbire accentuată, dezhidratare, tulburări locomotorii şi hipotermie preagonică.

Morfopatologic, tratament pentru viermi la pasari caracterizează prin entero-tiflo-hepatită fibrino-necrotică, cu focare miliare, necrotice, depozite pseudomembranoase, cazeoase, pe segmente întinse şi ulcere în intestinul tratament pentru viermi la pasari şi cecum.

Se produc focare necrotice hepatice miliare sau întinse, de nuanţă galben-gri, uneori insule cu bordură roşiatică neregulată. Tabloul lezional este asemănător cu cel din trichomonoză. Microscopic, este de certitudine, în condiţiile când materialul patologic se recoltează de la păsări sacrificate în faze parazitii site oficial boală, sau de la cadavre calde.

Se fac preparate în stare proaspătă între lamă şi lamelă. Recoltarea se face prin raclarea cu bisturiu sau foarfecă de mucoasă intestinală sau cecală lezionate, sau din zonele marginale ale necrozelor hepatice. Raclatul se omogenizează cu ser fiziologic, călduţ, se aplică lamelă fină şi se examinează la microscop obiectiv 20x şi 40x.

Se remarcă mobilitatea lentă a histomonaşilor. Histopatologic: procesele necrotice sunt însoţite de hipertrofia celulelor Kupffer, distrofii ale cordoanelor hepatice limitrofe venelor centrolobulare şi prezenţa paraziţilor care - la coloraţia P. Cultural, se practică în unele ţări, prin cultivarea histomonadelor pe medii selective. Se incubează la 37°C, zile.

Diagnosticul diferenţial se impune cu: trichomonoza, putând evolua asociate, diferenţiabile prin examen microscopic; eimerioză - diaree hemoragică sau albă-văroasă. Necropsic, este patognomonică tiflita hemoragică; spirochetoză - evoluează clinic şi la păsări adulte, în sezonul tratament pentru viermi la pasari atac al căpuşelor; holeră - vulnerabilitate la păsări care depăşesc vârsta de 3 luni, diaree uneori sanguinolentă, dispnee; colibaciloză - diaree asociată cu coriză, conjunctivită, hipertermie; vibrioză - izolarea agentului patogen pe medii de cultură; intoxicaţii diverse.

Măsuri de igienizare ca şi în trichomonoză, în plus, se impune dehelmintizarea contra heterakidozei. Se dezvoltă de tip mono- sau diheteroxen, trecând prin faze schizogonice, gameto- şi sporogonice.

Eimeriozele coccidiozele, după vechea denumire manifestă o strictă specificitate faţă de gazde. Ele prezintă un interes sporit, datorită incidenţei şi pierderilor crescute, cauzate şi în exploatarea intensivă, mai ales în avicultură. Tratament pentru viermi la pasari Coccidiozele Afectează toate speciile de mamifere şi păsări, evoluând cu forme clinice grave la animalele tinere şi subclinic, inaparent tratament pentru viermi la pasari adulte. Evoluează în toate sistemele de creştere a animalelor.

Agenţii etiologici, sporozoare din familia Eimeriidae, parazitează: La păsări: - la puii de găină: Eimeria acervulina, E. În diagnosticul eimeriozelor prezintă interes: specia gazdă afectată, organul şi segmentul parazitat, caracterele morfologice ale formelor evolutive şi oochisturilor formele de rezistenţă şi contaminare şi timpul de dezvoltare al acestora în mediul exterior.

Se face clinic, copromicroscopic şi morfopatologic. Pentru certitudinea şi justeţea diagnosticului, se impune coroborarea datelor celor trei metode pe următoarele considerente: păsările adulte pot rămâne timp îndelungat purtătoare şi eliminatoare de oochisturi, fără manifestări clinice; la animalele foarte tinere apare mortalitatea în zile de la contaminare, determinată de leziunile grave produse de formele schizogonice, iar examenul microscopic este negativ sau evidenţiază un număr tratament pentru viermi la pasari de oochisturi în fecale.

Clinic, se remarcă simptome digestive şi generale cu unele particularităţi specifice. La galinacee, morbiditatea cuprinde puii din primele zile de viaţă, până la 3 luni.

În forma acută se constată: inapetenţă, apetit capricios, polidipsie, diaree albă-văroasă, uneori hemoragică, cu dopuri de fecale şi penele perianal aglutinate; horiplumaţie, adinamie, ataxii, pareze ale aripilor şi picioarelor, aneori subicter şi slăbire accentuată.

Forma subacută evoluează la pui în vârstă de zile, insidios: apetit diminuat, capricios, polidipsie, diaree alternând cu constipaţie, încetinirea ritmului de creştere, slăbire treptată. Forma cronică, semnalată la păsări peste vârsta de 3 luni, la tineret imunodepresat, trenează ca o stare de slăbire cu diaree inconstantă, dezvoltare necorespunzătoare vârstei, rasei şi condiţiilor de întreţinere.

La boboci, eimerioza renală evoluează acut, la tineretul în vârstă de zile până la 90 zile, exprimată prin: abatere, ataxie, astazie, diaree, anorexie, polidipsie, decubit sterno-abdominal.

Boala durează zile. Eimerioza intestinală este influenţată de starea de nutriţie şi condiţiile de întreţinere. Când acestea sunt necorespunzătoare apar: slăbire, apetit diminuat, imobilitate cu deplasări dificile şi diaree. La porumbei, boala apare la pui în vârstă de săptămâni, mai frecvent la cei de săptămâni, manifestată ca sindrom enteric - inapetienţă, polidipsie, diaree, slăbire, cu emacierea maselor musculare şi devierea carenei sternale, întârzierea fazei de zbor.

Mortalitatea nu este crescută. Caracterul leziunilor este dependent de forma clinică, localizarea şi agresivitatea eimeriilor şi evoluţia asociată altor boli. La cadavre de galinacee, în forma acută se constată: tiflită hemoragică sau hemoragico-necrotică, enterită catarală şi hemoragică, infiltraţie gelatinoasă în ţesutul conjunctiv şi musculatură, stază biliară cu vezica biliară mărită în volum, subicter sau icter, distrofii în diverse organe.

În forma subacută leziunile sunt mai discrete: entero-tiflită şi cloacită catarale, rareori hemoragice, leziuni lineare hemoragice, emacierea maselor musculare, devierea carenei sternale, cadavre caşectice. La boboci, leziunile caracteristice se remarcă la nivelul rinichilor: hipertrofie, rinichii depăşind lojele renale, congestie şi prezenţa de noduli albicioşi, translucizi, miliari, formaţi de stadiile evolutive eimeriene şi depozite de uraţi. În formele intestinale sunt leziuni de enterită catarală, uneori hemoragică, noduli albicioşi; în cazuri de paraziti intestinali ingrasare cu alţi germeni enterita poate fi şi fibrino- difteroidă, cu falsele membrane de consistenţă crescută.

La porumbei, se întâlnesc leziuni de enterită catarală şi hemoragică. Microscopic, se fac preparate directe din excremente, din conţinut intestinal şi raclat de mucoasă din segmentele intestinale afectate; din nodulii din rinichi şi se pun în evidenţă oochisturile sau alte forme parazitare: schizonţi, merozoiţi, macro- şi microgametociţi.

Din segmentele cu leziuni se pot face amprente colorate M. În secţiuni histologice din pereţii intestinal, cecal şi din rinichi, se remarcă microleziuni însoţite de invazii puternice cu forme parazitare. Diagnosticul de certitudine se face pe prezenţa leziunilor şi a oricărui stadiu de evoluţie parazitar. Coproscopic se folosesc şi metode de îmbogăţire, prin flotaţie, când se pot identifica oochisturile.

foot warts contagious

Diagnostic diferenţial se face faţă de alte boli tratament pentru viermi la pasari tablou clinic şi lezional asemănător. Eimerioza puilor de galinacee trebuie diferenţiată de: pseudopestă - contagiozitate foarte mare, sunt receptive şi păsările adulte; holeră, colibaciloză, trichomonoză şi histomonoză, borelioză spirochetozăencefalomacie uneori dificil de realizat, datorită izbucnirii asociate, ultima fiind potenţată de primacapilarioză.

La bobocii de gâscă şi raţă se impune faţă de: holeră - cu morbiditate la toate vârstele; spirochetoză - corelată cu ectoparazitismul cu argaside şi gamassyde; amidostomoză; drepanidoteniază; hepatită infecţioasă; intoxicaţii cu pesticide şi alimentare.

Formele subacute la toate speciile de păsări trebuie diferenţiate de hipovitaminoze A, D, Ehelmintoze digestive cronice. Eimerioza porumbeilor se va diferenţia de: trichomonoză, salmoneloză, capilarioză, enterite toxice. În combaterea eimeriozelor, o dimensiune importantă revine terapiei medicamentoase.

În prezent se folosesc cu eficacitate bună şi foarte bună o vastă grupă de aşa-zise coccidiostatice eimeriostatice. Există însă diferenţe privind spectrul terapeutic, toleranţa speciilor gazde, dependenţa de categoria de vârstă şi sisteme de exploatare. Metodologiile terapeutice sunt asemănătoare: administrarea medicamentelor sub formă de premixuri în furaje sau în apa de băut, în dozaj ridicat şi în interval scurt, de zile, în scop terapeutic, şi, în dozaj minimal, în cure îndelungate de luni, profilactic.

Tratamentul puilor de găină. În sistemele de creştere a puilor se tratament pentru viermi la pasari unele măsuri privind chimioprevenţia: - la puii broiler se indică eimeriostatice care să prevină izbucnirea formelor clinice, fără a fi nevoie de a induce premuniţie, dar uşor metabolizabile, fără prohibiţia tratament pentru viermi la pasari de carne; - la puicuţe de înlocuire producţie de ouă, reproducţie se vor selecta tratament pentru viermi la pasari care permit o imunizare puternică Amprolium, Clopidolcu interdicţie pentru medicaţiile imunodepresive.

Simptomele bolii găinilor laici și regulile tratamentului acestora

Curativ, se recomandă: - Sulfaveridin Suldrazin sol. Evoluţia eimeriozei în efective chimioprevenite se datorează: apariţiei tulpinilor de eimerii chimiorezistente necesitând alternanţă medicamentoasă la ani ; subdozajul coccidiostaticului; infestaţii masive ; evolutia unor specii care nu sunt sensibile la medicaţia aplicată; apariţia unor stări imunodepresive în efective.

human papillomavirus classification wart on foot self treatment

Eimeriostaticele se vor asocia cu vitamino-terapie vit. A, D, E. Curativ: Clopidol ppm în furaj, zile; Galisan câte 1 comprimat Tetraciclină 12 mg, Furadicil 4 mg pentru fiecare pui, zile asociat cu vit.

Parazitozele pasarilor

Clinic, boala apare în prima săptămână de viaţă a animalelor, cu sindrom diareic: fecale păstoase, lichide, albicioase, gălbui, urât mirositoare, mai rar sanguinolente; apetit diminuat, dezhidratare; tratament pentru viermi la pasari.

Tratament pentru viermi la pasari poate să reapară cu intermitenţă, până la vârsta de 35 de zile şi nu cedează la antibioticoterapie. Morfopatologic, apar leziuni de enterită ileită şi colită catarale: uneori congestie a mucoasei gastrice, hemoragii punctiforme în suprarenală. Microscopic, comportă: examenul fecalelor prin: metoda frotiurilor fixate şi colorate Ziehl-Nielsen modificată de Henriksen; metoda Günther; M. Se evidenţiază oochisturile de culoare roşie - pe fundalul albastru al frotiului - la coloraţia Henriksen; sau albaştri deschişi pe fundal roşu - la coloraţia Günther; sau violeţi M.

Se examinează cu obiectiv 40x şi imersie. Oochisturile se vor diferenţia de forme sporulate de Candida.

Paraziti intestinali limbrici Ascaris lumbricoides

La cadavre se fac frotiuri şi amprente de la mucoasa ileonului, jejunului şi secţiunii histo. Se observă diverse stări evolutive de criptosporidii, atrofia vilozităţilor, metaplazie şi eroziuni epiteliale, infiltraţie limfo-plasmocitară în mucoasă. Datorită fragilităţii elementelor parazitare se impune recoltarea probelor de la cadavre, în primele de ore, după care se reduc şansele de diagnostic.

  • Asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii.
  • Bolile parazitare la păsări şi importanţa cunoaşterii lor (I) | Lumea animalelor ero
  • Simptomele bolii găinilor laici și regulile tratamentului acestora
  • Paraziti intestinali limbrici Tratament naturiste pt eliminarea

Diagnosticul diferenţial, cu unele particularităţi de la o specie gazdă la alta, se va face cu: tratament pentru viermi la pasari, enteroviroze, diaree neonatală cu alte etiologii. La schistosomiasis vietnam, comportă aceleaşi entităţi patogene ca şi isosporoza.

Evoluţia asociată a criptosporidiozei cu alte boli neonatale impune multă prudenţă şi discernământ în stabilirea cu justeţe a diagnosticului. Terapia specifică este încă perfectibilă. Încercările au recurs la coccidiostatice, dar rezultatele sunt incerte.

Chimioprofilactic, nu dispunem de mijloace eficiente. Se caracterizează prin evoluţie inaparentă, cronică, rareori acută, gravă, la animale tinere, cu formarea de macro- şi microchisturi în musculatura G.

tratament pentru viermi la pasari parazitii album pret

La găină parazitează- S. Se evidenţiază macrochisturile, în masele musculare, mai solicitate fiziologic. Microchisturile se depistează cu uşurinţă, prin metoda compresării. Histopatologic: se constată necroze multifocale în parenchimul organelor - ficat, rinichi, miocard, cu infiltraţii limfohistiocitare perifocale, dilataţii ale capilarelor în musculatură şi prezenţa schizonţilor şi merozoiţilor. Clinic - tabloul insidios şi adesea inexpresiv.

Parazitozele pasarilor

Nu este rezolvat până în prezent. Se bazează pe investigaţii complete clinice şi de laborator, datorită tabloului polimorf, cât şi evoluţiei latente, cronice. Clinic, apar: manifestări acute la tineret, după o incubaţie de zile, cu sindroame nervos, cardiopulmonar, digestiv. La păsări se constată tulburări nervoase şi digestive; la tratament pentru viermi la pasari de raţă se remarcă retinită şi iridociclită.

Morfopatologic, tabloul lezional necaracteristic, dependent de forma evolutivă şi virulenţa tulpinilor, este mai pronunţat în toxoplasmoza acută: pneumonie fibrinoasă, hemoragii pulmonare, focare de necroză miliară albicioase, hepatice, în encefal enterită, ulcere ale mucoasei gastrointestinale; degenerescenţă hepatică, miocardită; hipertrofia splinei.

Histopatologic: meningoencefalită, miocardită; mucoasa intestinală hipertrofiată, ulcere, reacţie limfohistiocitară; granuloame; nefrită; calcifieri ale granuloamelor vechi.

Cum îngrijim corect păsările de curte

În focarele şi procesele inflamatorii sunt prezente chisturile şi trofozoiţii de toxoplasmă. Examenul microscopic, prin metode de flotaţie, tratament pentru viermi la pasari la felide pisică în specialG. Se folosesc obiective 20x şi 40x. Morfologic, oochisturile sunt nediferenţiabile de oochisturile de Hammondia hamondi, fiind necesar a se recurge la bioteste pe şoarece şi la metode serologice.

La cadavre se fac frotiuri, amprente, histosecţiuni coloraţie HE din organe suspecte - encefal, ficat, splină, intestin, ţesut muscular, - colorate panoptic, se identifică chisturile sau trofozoiţii. Toxoplasmele, mai ales în formele latente, fiind dificil de depistat, se uzează testul experimental şi metode serologice indirecte.

Experimental, materialul suspect - în afară de organele anunţate anterior, se mai folosesc: exsudate, lichidele învelitorilor fetale, material seminal, LRC. În prealabil se procedează la aseptizare cu antibiotice penicilină şi streptomicinăapoi se inoculează intraperitoneal 0,5 ml la şoareci tineri.

Materialul infectant determină, după circa zile p. Confirmarea infecţiei se face tot microscopic, pe frotiuri din exsudat, colorate M.

Metoda are valoare certă de diagnostic. Serologic, se aplică, în special în medicina umană, mai multe metode: testul Sabin - Feldman Dye Test ; se bazează pe capacitatea trofozoiţilor liberi de a se colora în soluţie de albastru de metilen, proprietate ce dispare în prezenţa anticorpilor specifici şi a unui activator prezent în serul uman; anticorpii apar la săptămâni p.

Citițiși