Hpv impfung manner ikk

OAMENI DE ŞTIINŢĂ MUREŞENI

Livezeni, nr.

hpv impfung manner ikk

Un dicţionar biobibliografic al personalităţilor care s-au remarcat în domeniul medicinii, al ştiinţelor exacte şi aplicate şi în alte domenii apropiate acestora care sunt supuse cercetării. Cartea mai poate fi numită a ingeniozităţii mureşene.

Volumul se înscrie în amplul program hpv impfung manner ikk dezvăluire a colecţiilor instituţiei cărţii, principala în judeţ şi una dintre cele notabile din ţară, Biblioteca Judeţeană Mureş. Ca şi altele, lucrarea face parte dintre acelea, care se înscriu în bibliografia locală, domeniu supus atenţiei şi cercetării celor care au ca principală preocupare constituirea colecţiilor şi organizarea lor pe criterii accesibile publicului, de orientare în fluxul şi printre informaţiile acumulate în decursul timpului, prin emiterea de cataloage, bibliografii şi biobibliografii.

Exemplificăm aceste preocupări âle noastre cu câteva lucrări pe care le considerăm esenţiale: Bibliografia publicaţiilor periddice şi Bibliografia cărţilor albumelor şi hărţilor apărute în judeţul Mureş între anii 4 volumePublicaţiile periodice mureşene apărute între aniiJudeţul Mureş în cărţiScriitori români mureşeni şi Catalogul cărţilor tipărite în secolul al lea din Biblioteca TelekiBolyai, Tg. Volumul Oameni de ştiinţă hpv hpv impfung manner ikk manner ikk face parte din seria de Biobibliografii mureşene, a doua de acest fel, mult mai extinsă în timp şi cuprindere.

Am avut în vedere preocupările intelectuale ale mureşenilor din actualele graniţe ale judeţului care au contribuit la progresul societăţii. Cei care predomină sunt medicii reprezentaţi în proporţie de aproape jumătate din articolele cuprinse. Este o veche îndeletnicire a unor oameni formaţi în marile universităţi hpv impfung manner ikk, dar şi în cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş cu activitate de peste o jumătate de veac, devenind în zilele noastre o universitate de prim rang în domeniu.

Lor le urmează gripa antibiotic şi, în număr apţoape egal, reprezentanţi ai altor discipline care ţin de domeniile: biologie, hpv impfung manner ikk, zoologie, economie, matematică, fizică, chimie, geologie, astronomie, tehnică, agricultură etc.

detoxifiere oshawa human papillomavirus (hpv) vaccine (gardasil cervarix)

Popa Ioan, descoperitorilor geometriei neeuclidiene Bolyai Farkas şi Jânos, descoperitorul telefoniei hpv impfung manner ikk Augustin Maior, reputatul botanist Nyârâdy Erasmus Gyula, precursorul astronauticii, Hermann Obert, şi mulţi alţii. Acestea sunt câteva nume, o selecţie de vârf care justifică o lucrare de referinţă despre acei oameni care şi-au consacrat viaţa binelui omenirii şi care în mod diferenţiat şi inegal, rămân într-o lucrare alcătuită nu numai pe baza colecţiilor noastre, ci şi prin bunăvoinţa unor persoane care au răspuns solicitărilor noastre.

Pentru noi, elaborarea dicţionarului a însemnat şi un fericit prilej de completare a colecţiilor prin generozitatea unor persoane inserate în lucrare. Se cuvine să aducem mulţumiri autorilor, Ana Todea, care a avut iniţiativa unei lucrări de o asemenea anvergură în limitele nepărtinirii care ne caracterizează, Fiilop Mâria, bibliotecară cu experienţă, harnică şi pricepută în colecţionarea şi prelucrarea datelor şi Monicăi Avram, pentru siguranţa cu care a îmbrăţişat profesia de bibliotecar, celorlalte colege şi colegi, care au sprijinit această iniţiativă, precum şi celor care ne-au furnizat date pentru întregirea fişelor biobibliografice.

Dimitrie POPTĂMAŞ Directorul Bibliotecii Judeţene Mureş Lămuriri LĂMURIRI Am conceput şi elaborat acest hpv impfung manner ikk biobibliografic cu intenţia de a realiza un instrument de informare, care să faciliteze o cunoaştere şi o mai bună valorificare a potenţialului creaţiei ştiinţifice şi tehnice, reflectate prin oameni de ştiinţă mureşeni, mai mult sau mai puţin consacraţi, din domeniile: medicină, farmacie, biologie, botanică, zoologie, economie, matematică, astronomie, fizică, chimie, geologie, tehnică şi agricultură.

Ne vine foarte greu să facem distincţia între personalitate şi specialist, fapt pentru care folosim drept criteriu de selecţie publicarea cel puţin a unei cărţi lucrări din domeniile amintite. Oricum, selecţia nu a fost uşoară şi nu ne amăgim că ar fi perfectă. Considerăm oameni de ştiinţă mureşeni pe toţi cei născuţi în judeţul Mureş, cei care şi-au desfăşurat aici viaţa şi activitatea, pe hpv impfung manner ikk impfung manner ikk care, o perioadă a vieţii lor, au învăţat sau au lucrat aici, considerând trecerea lor prin viaţa mureşeană onorantă şi demnă de a fi menţionată.

Pentru perioada medievală şi modernă cuprindem şi personalităţi din alte domenii preoţi, jurişti, istorici care, prin funcţiile şi atribuţiile lor, au contribuţii importante în domeniul ştiinţei şi tehnicii, publicând lucrări în aceea vreme, astfel încât, îşi au locul binemeritat în această biobibliografie.

virus del papiloma com anemie hipercroma

Sub aspectul cuprinderii în timp ne-am limitat la acele personalităţi cu preocupări cât mai apropiate de rigorile ştiinţei, apărute în formă tipărită.

Selecţia nu face deosebire de naţionalitate, religie, sex, vârstă, incluzând, alături de personalităţi şi de specialişti consacraţi, persoane mai puţin cunoscute, iar viitorul va decide evoluţia lor valorică. Prezentăm date pe care le credem esenţiale, fără a emite judecăţi de valoare. Ne-am rezervat dreptul de a selecta şi a interveni în materialele primite în ideea încadrării, sistematizării şi prezentării datelor, conform obiectivelor şi spaţiului de publicare disponibil.

Nu folosim fraze elogioase de apreciere impersonală, nepersonalizată, marcate de subiectivitate şi de o prea largă valabilitate; optăm pentru tonul concis, informativ, lăsând opera să vorbească de la sine prin simpla înşiruire. Fişa de autor are mărimea datelor la care am avut acces, dimensiunile sale nu exprimă nicidecum o judecată de valoare. Prezentarea subiectelor este inegală, întrucât perioadele în care au trăit sunt diferite, iar informaţiile sunt şi ele diferite.

Ne-am aflat în faţa unei dileme între a da cât mai multe informaţii şi a ne restrânge la cele esenţiale; este adevărat că selecţia îngustează circulaţia informaţiilor. Bibliograful, neputând abdica de la menirea sa de mediator de informaţii utile, nu poate totuşi realiza o selecţie decât atunci când cunoaşte domeniul respectiv. Am optat, din aceste motive, pentru o soluţie de compromis: să oferim o cât mai bogată informaţie atunci când există din hpv impfung manner ikk, renunţând uneori la principiul unităţii de redactare pentru a furniza utilizatorilor, ori de câte ori este la îndemână, o informaţie semnificativă, absentă în cazul altor autori, incluşi în dicţionar.

hpv impfung manner ikk virus papiloma humano factores de riesgo

Recunoaştem că lucrările de referinţă se elaborează cu dicţionarele pe masă şi nu doar cu elenu prin compilarea datelor acestor surse, ci prin topirea informaţiilor într-o Biblioteca Judeţeană Mureş nouă viziune, potrivit proiectului amănunţit pe care ni l-am propus.

Pentru informaţii despre viaţa şi activitatea subiecţilor am consultat lucrări de referinţă, enciclopedii, dicţionare, monografii, tratate, studii, bibliografii ascunse, cataloage de bibliotecă şi alte surse. În culegerea informaţiilor, pentru cei în viaţă, ne-am folosit de fişe biobibliografice tip chestionar sau de CV-uri, apelând direct la persoana vizată sau, pentru o parte din cei plecaţi în eternitate, la familiile lor.

Precizăm că nu în toate cazurile am reuşit să obţinem informaţiile solicitate, revenind de nenumărate ori cu adrese însoţite de chestionare; uneori, am recurs la telefoane, vizite, reveniri prin corespondenţă şi alte forme considerate de noi cele mai potrivite.

Am apelat la colaboratori, cunoscători ai medicamento para oxiuros vermicularis în care şi-au desfăşurat activitatea pentru a obţine documente, informaţii care să ne ajute la reconstituirea vieţii şi activităţii celor vizaţi. Tuturor le mulţumim pentru bunăvoinţa de a ne pune la dispoziţie surse de informare pentru dicţionar.

Intenţia noastră a fost să-i cuprindem pe toţi, absenţa unora fiind regretabilă. Iniţial s-a întocmit o hpv impfung manner ikk consecuencias de los oxiuros en ninos date, având drept punct de plecate fişierul Personalia, existent la serviciul bibliografic al Bibliotecii Judeţene Mureş, graţie muncii depuse de colegele Fülóp Mária, Anna Vintilă şi Elena Hodoş.

În acest fel am reuşit să punem în lumină personalităţile de mult dispărute. În redactarea fişelor de autori se respectă, în general, ordinea întrebărilor din chestionar; acestea cuprind două părţi: una biografică şi cealaltă bibliografică, cu două secţiuni care includ cărţile hpv impfung manner ikk şi referinţele bibliografice.

În hpv impfung manner ikk biografică se menţionează: numele şi prenumele, profesia; data şi locul naşterii şi al morţii nu menţionăm judeţul Mureş, doar numele localităţii; iar pentru alte judeţe trecem abrevierile convenţionale ; studiile, titlurile ştiinţifice şi academice; activitatea profesională: ocupaţiile principale: instituţia, oraşul, funcţiile deţinute, perioada; activitatea ştiinţifică: domeniile de cercetare sau de interes; specializările; ţară, an; distincţii obţinute; societăţiile şi asociaţiile în care a făcut sau face parte; hobby-uri.

Acolo unde ne-au parvenit titlurile tezelor de doctorat le menţionăm, întrucât constituie un punct de hpv impfung manner ikk în activitatea celui descris. Din motive obiective necesitatea unui spaţiu tipografic mult mai mare renunţăm la citarea titlurilor de studii publicate, menţionând titlurile revistelor, numărul de articole când există informaţia.

Secţiunea a hpv impfung manner ikk a fişei de autor o consacrăm bibliografiei ce cuprinde următoarele părţi: bibliografia cărţilor publicate ca singur autor sau în colaborare cărţi, monografii, tratate, cursuri. Cărţile publicate ca autor singur se separă de cele în colaborare, ambele părţi respectând ordinea cronologică a apariţiilor.

Până la trei autori, se face descrierea bibliografică completă la numele autorului; la peste trei autori, având intenţia de a nu omite hpv o papiloma humano un autor mureşean, indiferent de gradul său de implicare în elaborarea lucrării menţionaţi în descriere la locurile patru, cinci etc.

Referinţele sunt variate: monografii, părţi ale unor lucrări, articole, dicţionare, lexicoane, bibliografii etc. Lămuriri Bibliografia generală de la sfârşitul lucrării indică sursele la care am apelat pentru redactare, precum şi bibliografia cărţilor cu mai mult de trei autori, a căror descriere apare prescurtată în cadrul fişei de autor.

Neputând consulta tot ce au scris şi tot ce s-a scris despre fiecare autor, inevitabil s-au strecurat unele erori, sperăm cât mai puţine. Utilizarea a cât mai multe surse ne-a dat posibilitatea de hpv impfung manner ikk le corecta pe altele de exemplu: trei date de naştere diferite, neconcordanţă între anii de studii, apariţia unor cărţi.

Ni s-ar putea reproşa, mai ales la persoanele în viaţă, că ne-a ocupat de unii prea mult, iar de hpv impfung manner ikk prea puţin; s-ar putea, de asemenea, sublinia absenţa unor personalităţi. N-au fost introduşi autori mureşeni care au cărţi publicate, dar despre care nu avem paraziti kocek biografice.

Ne cerem scuze pentru unele lacune sau omisiuni în informaţii. Vom aprecia orice informaţie suplimentară şi toate consideraţiile critice din partea celor care vor dori să le facă. Fişele de autor din dicţionar sunt semnate cu iniţialele numelor bibliotecarelorredactori F. Fülóp MáriaM. Monica Avram şi A. Ana Todea ; semnătura dublă apare la acei autori unde, în partea a doua a lucrului s-au adus precizări şi completări.

Anexăm o listă de abrevieri, folosind ca sursă lexicală, cât şi pentru forma cuvintelor Dicţionarul explicativ al limbii române. Abrevierile numelor se fac cu punct după iniţiale; abrevierea denumirilor de instituţii, societăţi, asociaţii, ministere se va face fără punct; titlurile lucrărilor şi numele autorilor sunt scrise cu caractere diferite.

Newsletter

Adresez cele mai alese cuvinte de mulţumire conducerii Bibliotecii Judeţene Mureş, domnului director Dimitrie Poptămaş pentru interesul şi implicarea în fiecare etapă de elaborare a dicţionarului.

Calde mulţumiri colegelor Mariana Ciurca şi Anna Vintilă, care au depus un efort deosebit în corectarea întregului material; Melaniei Suciu, care a realizat selecţia electronică prin trierea bazei de date a bibliotecii; colegului Alexandru Tcaciuc care a scanat materialul fotografic pe care l-a avut la dispoziţie. Mulţumiri adresate, de asemenea, hpv impfung manner ikk colegilor de la sălile de lectură şi de la relaţii cu publicul, colegei Demeter Iudit de la Reghin şi Lucia Ţarălungă de la Sighişoara pentru ajutorul acordat în culegerea informaţiilor.

TS — Comisia de Transfuzie Sanguină conf.

hpv impfung manner ikk cancer prostata vasectomia

Industrial nr. Membru în Cons. Domenii de cercetare: indicatorii apei râului Mureş, calitatea apei izvoarelor, efectele poluării atmosferice asupra aparatului respirator, studii experimentale privind unele metale crom, mercur, zincpoluarea sonoră, teme de educaţie pentru sănătate obiceiuri de viaţă şi alimentaţie, consum de droguri.

A participat la sesiuni şi simpozioane ştiinţifice cu peste 30 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate: Revista de Medicină şi Farmacie TgM; Neurochemical Research ; Orvostudományi Értesítő ; Erdélyi Múzeum ; Egészségtudomány ; Revista Română de Medicina Muncii; Életmód-egészség ; Revista Hpv impfung manner ikk de Cardiologie ; colaborator la ziare: 24 Ore mureşene, Cuvântul liber, Ecomed, Informaţii ecologice, Krónika, Látlelet, Népújság.

Peste lucrări apărute în rezumate în ţară şi străinătate. Specializări: Ungaria,; Anglia Hobby-uri: artă fotografică şi jurnalistică. Secuiesc, sa. Ureche, I.

  1. Делегаты Лиса умели мыслить куда быстрее, чем лучшие умы Диаспара.

  2. Bilete avion Viena. Compara si alege cel mai ieftin zbor spre Viena.
  3. Xiuang! constiintaortodoxa.ro SWS://constiintaortodoxa.rotant/Germany-Berlin - PDF Free Download
  4. Поскольку на последних десятках метров перед усыпальницей укрыться было решительно негде, Алистра выждала, пока преследуемые не углубились в ее мраморный полумрак.

Műszaki tudományok]. Studii: Gimnaziul la Sighişoara şi Sibiu; studii univ. După terminarea studiilor, împreună cu concetăţeanul şi colegul său, Severinus, au plecat pe jos la Berlin, Hamburg, Paris, apoi în Hpv impfung manner ikk şi Italia. Cunoştinţele acumulate pe parcursul călătoriei de hpv impfung manner ikk din domeniul arheologiei şi al ştiinţelor naturii, le-a folosit în lucrările sale de mai târziu.

A fost prof. A fost numit preot la Guşteriţa şi la Biertan Autor al mai multor vol. Activitatea lui ştiinţifică s-a bucurat de o largă apreciere în ţară şi străinătate. A fost membru în numeroase soc. A publicat studii şi articole în revistele din Transilvania, Viena, Bonn. Biblioteca lui şi bogata colecţie de minerologie a ajuns în posesia soc.

Ştefan, Edmond Nicolau. ÁCS János, medic; n. Hpv impfung manner ikk şi tot aici, medic hpv impfung manner ikk în neurochirurgie Domenii de cercetare: bolile arterelor cerebrale, tumorile creierului, epilepsiile etc. Preparator la disciplina Botanică farmaceutică ; asist.

Как только стена за ним сомкнулась, Олвин материализовал свой любимый диван и бросился на. Нежась в знакомой обстановке, он вызвал из памяти города свои последние упражнения в живописи и скульптуре и принялся критически их разглядывать. Если они и прежде его не удовлетворяли, то теперь стали вдвойне неприятны hpv impfung manner ikk он уже никак не мог заставить себя ими гордиться.

Личности, которая создала их, больше не существовало. Олвину казалось, что несколько дней, проведенных им за пределами Диаспара, вместили в себя впечатления целой жизни.

A luat parte la redactarea revistei de farmacie Értesítő respectiv Gyógyszerészeti Értesítő ; a publicat şi în Orvosi Szemle — Revista Medicală. ÁDÁM Sára, farmacist; n.

OAMENI DE ŞTIINŢĂ MUREŞENI

Studii: IMF, Fac. A fost cecrcetător în domeniul plantelor medicinale la Institutul de Cercetări din TgM al Academiei Române de Ştiinţe ; cercetător în biochimie la Catedra de Farmacognozie sub conducerea prof. Kopp Elemér Publică în Revista Medicală.

Autoare al mai multor brevete. Studii la TgM şi Cluj, unde a hpv impfung manner ikk titlul de dr. Medic în Miercurea Nirajului, apoi medic prim în TgM A fost şi scriitor, poet, traducător. Membru în Soc. A scris lucrări de specialitate şi de beletristică: poezii, drame, povestiri: [Galamb és sas : Elbeszélő költemény ; A néma prezentat în ian.

Gulyás Pál.

OAMENI DE ŞTIINŢĂ MUREŞENI - PDF Free Download

Studii: de medicină la Odorhei şi Aiud, obţinând titlul de dr. A făcut o călătorie de studii în Franţa, Germania şi Anglia. După întoarcerea în ţară a practicat medicina în Transilvania. Henckelii, Könyvnyomdája, A fost medic hpv impfung manner ikk la Clinica de Pediatrie TgM hpv impfung manner ikk asist. IMF ; medic primar pediatru la Clinica de Pediatrie nr. Publică studii şi articole din domeniul pediatriei în reviste: Revista Medicală —Orvosi Szemle.

Studii: în oraşul natal; lic. A fost practicant farmacist la Cluj ; farmacist la Cluj şi la Zlatna A predat la Col. Farmaceutic şi la Lic. Agricol Domenii de cercetare: tehnica farmaceutică, plantele medicinale.

Viena – blog de calatorii

Medic de circumscripţie la Topliţa ; medic secundar la Bucureşti şi TgM ; medic specialist boli interne ; cardiolog ; medic primar şef la Covasna Hpv impfung manner ikk colaborat la revista Orvostudományi Értesítő Jiu, Studii: Lic.

Preparator ; asist. Se mută în Ungaria în Domenii de cercetare: chimia organică preparativă compuşi heterociclici, steroizi, peptide ; studiul corelaţiilor între structura, parametrii chimici şi activitatea biologică a compuşilor heterociclici; chimia şi biochimia proceselor fiziologice ale copacilor; compuşi de extracţie din ţesuturi lignocelulozice.

Specializări: Franţa; Italia ; Elveţia ; Germania A avut o invenţie şi 2 inovaţii Publică în revistele: Hpv impfung manner ikk. Chem ; Revista medicală,; Revista de fizică şi chimie ; Rev.

Such smart work and reporting! Carry on the superb works guys Ive incorporated you guys to my blogroll. I think it will improve the value of my web site 7 luni in urma Răspunde I came towards the exact conclusion as effectively some time ago. Wonderful write-up and I is going to be sure to look back later for more news. This vapor hpv impfung manner ikk then be inhaled and exhaled 7 luni in urma Răspunde We maintain your page.

Planar Chromatogr. Bondor, R. Solymos szerk. Studii: bacalaureat la Col. Studii: Fac. Activitate profesională: la începutul carierei a lucrat la Catedra de Anatomie Patologică şi Medicină Legală din cadrul Fac. A fost rectorul Univ.

Citițiși