Cancer de san mastectomia. Cum am rămas fără ambii sâni la 33 de ani

Despre noi

Caitlin, după mastectomia ei. Era Friendsgiving-ul ei anual și eram la ea acasă anul trecut, în octombrie; aveam mâinile până la cot în pireu, amestecam unt și sare în grămada cremoasă de carbohidrați. Mi-a picat falca și aproape că mi-a căzut lingura de lemn din mână în chiuvetă.

Mastectomia in cancer

Dar pentru cei care au o mutație genetică, celulele pot să acumuleze mai multe daune asupra ADN-ului și mutații genetice în plus, cancer de san mastectomia le sporesc riscul de funcționare genetică anormală și se maturizează în celule ca cele care forează cancerul.

E o genă pe care Caitlin a moștenit-o de la mama ei, care a murit de cancer la sân la 54 de ani, când Caitlin avea 14 ani.

Cancer de san mastectomia mamar al mamei ei a fost diagnosticat pentru prima oară la 34 de ani.

Interventie Chirurgicala - Cancer Neoplasm Mamar

A făcut o singură mastectomie la momentul respectiv și a intrat în remisiune, dar cancerul a revenit la celălalt sân peste 7 ani, astfel încât s-a luptat cu boala 15 ani, în total. Caitlin își amintește că a văzut-o pe mama ei trecând prin mai multe operații și ture de cancer de san mastectomia, știind deja de la 7 ani că într-o zi s-ar putea să fie nevoită să facă același lucru.

Formular de căutare

După ce Caitlin a primit rezultate pozitive pentru mutația BRCA2, și-a petrecut următorul an și jumătate la programări medicale, mamografii, RMN-uri și operații. O mamogramă din a dezvăluit o hiperplazie ductală cancer de san mastectomia structură anormală a creșterii celulelor, care are niște caracteristici de pre-cancer și se poate transforma în asta, dacă e lăsat netratat.

Caitlin și-a scos țesutul din sân care conținea celulele și rezultatele analizelor de cancer au ieșit negative. În anul următor, a suferit o biopsie RMN ghidată, care a dezvăluit un al doilea diagnostic de hiperplazie ductală tipică.

A început să se întrebe cam cât de mult va dura seria de mamografii, RMN-uri, biopsii și operații. La faza asta, medicii ei i-au spus că are trei variante: să-și mai facă o operație mai mică, mai multe RMN-uri și perspectiva mai multor operații în viitor; să înceapă să ia medicamentul Tamoxifen, care cancer de san mastectomia creșterea cancerului la sân și probabil i-ar forța corpul să intre prematur la menopauză; sau să-și facă, preventiv, o mastectomie dublă, adică să-și taie sânii — și țesutul care ar putea fi predispus genetic s-o ucidă — odată cu ei.

Zice că simțea, în momentul ăla, că sânii ei sunt ca niște bombe cu ceas. E o alegere grea pentru femeile care se află în papucii lui Caitlin: să-ți faci o operație invazivă, care-ți va modifica radical relația cu propriul corp, cu efecte în cascadă asupra tot, de la viața amoroasă și sănătatea pe viitor, până la mișcările corporale subtile, zilnice, pe care cei mai mulți dintre noi le luăm de-a gata, sau te confrunți cu riscurile cancerului la sân, o avalanșă de intervenții medicale invazive și poate și moarte.

Ca tânără femeie singură, care locuiește la New York și e alergătoare prolifică la maraton, o mastectomie i-ar putea afecta profund viața amoroasă lui Caitlin și ar avea impact asupra uneia dintre marile ei pasiuni. Dar dacă ești tânăr, iar o operație invazivă ți-ar reduce riscurile de a face cancer mai târziu, de ce să nu profiți de asta?

cancer de san mastectomia testicular cancer light test

Înla 37 de ani, actrița și regizoarea a publicat un editorial în New York Times despre decizia ei de a-și face profilactic o dublă cancer de san mastectomia, după ce-a descoperit că are mutația BRCA1, care poate cancer de san mastectomia la cancer la sân, din cauza căruia mama ei decedase la 56 de ani.

Dar majoritatea nu suntem Angelina Jolie. Cel mai probabil, Jolie n-a trebuit să stea cu orele la telefon ori de câte ori a primit o factură medicală, cum face Caitlin, ca să sune mai întâi la cabinetul medicului și-apoi la compania de asigurări, adeseori fiind nevoită să explice că, da, are sub 36 de ani, dar e eligibilă pentru asigurarea mastectomiei, pentru că are un factor crescut de risc și și-a făcut analize genetice.

Jolie probabil n-a trebuit nici să urce pe scări după operație, într-un bloc de patru etaje din Brooklyn, sau să-și facă griji în legătură cu impactul procedurilor medicale asupra bugetului ei. Jolie poate n-a fost papillomavirus hpv cin 1 să se agite pe tema mersului cu taxiul sau cu mașina în timpul recuperării, de teama de a nu se lovi de străini cu pieptul care încă i cancer de san mastectomia vindeca sau de perspectiva de a-și pierde jobul pentru că și-a luat prea multe zile libere.

E dimineața, pe 11 decembrie. Ajung și eu la scurt timp după. Caitlin e în zona de așteptare pentru pacienții care se operează, la etajul 10 al Spitalului Tisch NYU Langone, cu ochii abia întredeschiși.

cancer de san mastectomia

Vizavi de ea stau tatăl ei și Casey, cel mai bun prieten al ei. Caitlin n-a mâncat și n-a băut nimic de aseară la ora 8; e trează de la 4 dimineața, pentru o operație programată pentru 7 dimineața. Apare curând o asistentă medicală, care o duce în spatele unei uși din lemn de que es papiloma de celulas escamosas închisă.

  1. Mastectomia in cancer - indicatii si procedura - Cancer
  2. Hpv vaccine to prevent cervical cancer
  3. Reconstructia mamara Ce este mastectomia?

La scurt timp după, suntem invitați și noi în spatele ușii, ca s-o vedem pe Caitlin înainte de operație. Într-o încăpere minusculă, luminată cu neoane, poartă un halat subțire de spital și o plasă de păr albastru deschis. Casey îi oferă un narval de pluș și recită chestii despre creaturi oceanice și povestea cancer de san mastectomia Moby Dick ca s-o distragă pe Caitlin de la operația de care acum o mai despart câteva minute.

Fii la curent cu ce apare nou pe VICE Romania

Reușește să zâmbească și-și odihnește capul pe umărul tatălui ei. Caitlin stă o clipă cu tatăl ei înainte de operație Intră o asistentă în halat verde, a venit momentul. Se face liniște în cameră, iar Caitlin se sprijină de tocul ușii și-și îmbrățișează tatăl. I se strâng ochii și curg lin lacrimi mici din ambii. O îmbrățișează pe Casey, apoi dispare în spatele unei alte uși din lemn, de culoare închisă. Chirurgul oncolog o să îndepărteze țesutul mamar, apoi chirurgul plastician cancer de san mastectomia să reconstruiască sânii, cu ajutorul unor implanturi alese de Caitlin.

Viata dupa mastectomie: Cum afecteaza cancerul de san viata de cuplu

O cancer de san mastectomia păstreze sfârcurile, care au primit rezultate negative la analizele pentru cancer. O să aibă cusături de la operație și o incizie în fiecare sân o s-o conecteze la o drenă care va elimina sânge și puroi, ca s-o scutească de infecție.

cancer de san mastectomia hpv vaccine side effects diarrhea

Va trebui să golească drenele de două ori pe zi. Dacă ar apărea cancerul cancer de san mastectomia sân în orice clipă, o să fie ușor de observat — cancerul la sânii naturali e mai dificil de palpat. Viața ei ca femeie activă e pe cale să se schimbe drastic și va trebui să învețe cum să ceară ajutor, ceva ce mi-a spus că nu e obișnuită să facă.

Preț de o săptămână după operație, Caitlin o să poată doar să se spele cu buretele și n-o să se poată spăla pe cap. N-o să poată nici să alerge sau să facă exerciții cancer de san mastectomia dincolo de a merge și n-are voie să ridice nimic greu până nu se vindecă.

Cum am rămas fără ambii sâni la 33 de ani

O să-i ia săptămâni să-și recapete puterea și să scape de o senzație de epuizare. Caitlin după operație, cu pompele care drenează sânge și puroi din pieptul ei Când i se termină operația lui Caitlin, chirurgul oncolog și plasticianul îi spun tatălui ei că a fost un succes. S-au uitat la patologia țesutului mamar și, din fericire, totul era curat: nu se-ascundea nicăieri niciun cancer. I se umezesc ochii și-și scoate un șervețel mototolit din buzunar, ca să-și șteargă niște lacrimi care nu curg.

Când cancer de san mastectomia și Caitlin, în cele din urmă, e întinsă pe spate pe o targă, conectată la tot soiul cancer de san mastectomia mașinării.

Niciun rezultat.

Caitlin merge pe un hol de spital, la o zi după cancer de cancer de san mastectomia mastectomia După o săptămână, i se scot drenele lui Caitlin și are, în cele din urmă, voie să facă duș. Zice că între relații și alergat, își face mai multe griji cu privire la a doua.

Mama lui Caitlin și-a făcut o singură mastectomie prima dată și și-a pierdut sfârcul. Dar ea știe că s-ar putea ca nu toți partenerii ei viitori să reacționeze cu milă.

Cancerul de san - Tipuri de operații în cancerul mamar

Chiar nu prea știu care-o să fie nivelul meu de confort cu intimitatea, dac-o să se schimbe. Trebuie să încep să mă simt comod în propria piele. Și are trei maratoane programate îndeci e ușor de văzut de ce. Face întinderi la picioare, exerciții pentru brațe și cancer de san mastectomia, plimbări lungi și exersează respiratul profund, ca să poată circula ca lumea oxigenul. În aprilie are maratonul din Paris, pe cel din Berlin în septembrie și pe cel de la Chicago în octombrie.

Caitlin știe că-s niște țeluri ambițioase, dar e o femeie încăpățânată: deja știe care-s momentele ei ideale pentru alergare.

La o lună după operație, Caitlin e gazda unui quiz într-un bar din Brooklyn. S-a vopsit blondă, a primit, în sfârșit, aprobare să se apuce de jogging, și s-a întors la serviciu. Face tot ce poate să capete senzația de normalitate, dar i se pare frustrant că încă nu i se mișcă trupul ca înainte, mai ales când aleargă.

Citițiși